Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 26 august 2026 07:05

Noi hotărâri aprobate în ședința extraordinară a Consiliului Județean Argeș

În cadrul întâlnirii de joi au fost adoptate mai multe proiecte. Între acestea, se numără înființarea Complexului de Servicii pentru Persoane cu Dizabilități Băbana din cadrul Direcției Generale de

Pin It

Se va construi un ștrand comunal la Albeștii de Argeș

Proiectul a fost anunțat de către primarul Gabriel Popa încă din campania electorală, iar primii pași spre începerea lucrărilor au fost deja făcuți. Ștrandul va fi amplasat în apropiere de

Pin It

Tigveni: În luna iunie se pot depune cererile pentru voucherele sociale

Din această lună, cetățenii comunei Tigveni aflați în situații vulnerabile se pot prezenta la sediul primăriei - Compartimentul de Asistență Socială pentru a depune cererile în vederea acordării

Pin It

Eroii neamului românesc, onorați la Albeștii de Argeș

După anii anevoioși ai pandemiei, iată că 2022 a fost marcat de războiul sângeros din Ucraina, unde foarte mulți soldați și civili și-au pierdut viața în luptele împotriva rușilor. Sacrificiul

Pin It

Cântece și poezii pentru vitejii României, la Cepari

În sfânta zi a Înălțării Domnului, amintirea eroilor a fost comemorată și în comuna Cepari. Evenimentul a avut loc la Biserica din Cepari Pământeni și i-a amintit pe cei care și-au dat viața în

Pin It

Valea Danului: Lucrări finalizate la podul de pe drumul Smida

Marți, conform contractului de servicii de proiectare și execuție de lucrări nr. 3243/4155 din 10.08.2021, se va finaliza oficial activitatea de construire a podului de acces peste Râul Valea

Pin It

Mesajul primarului Nicolae Dinică, de Ziua Eroilor: „Să trăim prezentul și viitorul cu responsabilitate!”

În ziua plină de încărcătură emoţională şi spirituală a Înălţării Domnului se cinstește și memoria Eroilor Neamului românesc. În comuna Corbeni s-a derulat, cu această ocazie, obișnuita slujbă de

Pin It

Comemorarea celor ce s-au jertfit pentru țară, la Valea Danului

Conform tradiției, autorităţile administraţiei publice locale n-au lăsat această zi să se piardă în anonimat. Primarul Vasile Preda și viceprimarul Marian Enescu au participat la o slujbă de

Pin It

"Eroi au fost, eroi sunt încă", la Muşăteşti

În ziua prăznuirii Înălţării Domnului s-a sărbătorit Ziua Eroilor și în frumoasa comună de pe Valea Vâlsanului. Vitejii neamului au fost comemorați prin ceremonii derulate la monumentele dedicate

Pin It

Şuici: Ceremonie la Cimitirul Eroilor

În memoria locuitorilor acestor locuri, felicitându-i în același timp pe toți cei care se înclină cu sfințenie peste timpul eroic al acestui neam, autoritățile locale din comuna Șuici au adus

Pin It