Lucrările care au acest obiectiv sunt executate de firma "Casa Ta" din Curtea de Argeş şi primarul Gabriel Popa s-a declarat mulţumit de ritmul în care se lucrează, dar şi de calitatea lucrărilor
Direcţia de Asistenţă Socială Curtea de Argeş - D.A.S. - a derulat o activitate bogată în prima jumătate a acestui an, îndeplinindu-şi cu seriozitate menirea atribuită şi venind prompt în sprijinul
Administraţia publică locală condusă de către primarul Doru Dumitru Slătineanu este pe cale să încheie cu succes programul de alimentare cu apă, care se află în derulare de câţiva ani. Acum se află
Managerul interimar Gabriel Nastea a reconfirmat faptul că şedinţa Adunării Generale a Acţionarilor de la S.C. AQUATERM se va desfăşura în data de 26 iulie, la sediul proprietarului, Primăria
Abia reîntors dintr-o scurtă vacanţă în cursul căreia a vizitat familia fiicei stabilită în străinătate, primarul Doru Dumitru Slătineanu şi-a reglat la modul cel mai firesc cu putinţă pulsul pe
Consilierii locali au aprobat fără probleme, în unanimitate, în ultima şedinţă a legislativului, proiectul de hotărâre propus de primarul Nicolae Barbu, privitor la documentaţia de atribuire a
Primarul Evlampie Alecu ne-a informat că din miliardul lei vechi primit la sfârşitul lunii trecute de la Consiliul Judeţean Argeş se vor acoperi costurile investiţiilor în două parcări ce se vor
Ziua de 15 iulie a fost alegerea inspirată pentru desfăşurarea ediţiei din acest an a evenimentului "Comori din Lada de zestre". Întâi pentru că era una liberă, fiind duminică, apoi pentru că vremea
Vineri, ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a efectuat o vizită oficială în judeţul Argeş. Împreună cu preşedintele PSD Arge, senatorul Şerban Valeca, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş
Joi, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Dan Manu şi primarul Gheorghe Voicu au inaugurat, în comuna Bârla, noul Centru de Asistenţă Permanentă Medicală. Începând de luni, şapte medici vor