Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Costel Zamfir, fost primar al comunei
Prin proiectele depuse la guvern de către primarul Constantin Panţurescu s-au obţinut fonduri de finanţare a unor investiţii de mare necesitate pentru comunitate. Astfel, cel pentru Grădiniţa cu
Şeful administraţiei publice locale din Corbi este unul dintre cei mai înfocaţi unionişti din nordul Argeşului. Şi nu se mărgineşte doar la declaraţii, ci le dă valoarea faptelor. Dovadă stă faptul
Primarul Nicolae Barbu, vicepreşedinte al PNL Argeş, a prezentat în conferinţa de presă a filialei din Curtea de Argeş din data de 11 ianuarie mai multe aspecte privind administraţia publică locală
Aceasta a fost asigurarea pe care am primit-o zilele trecute din partea viceprimarului Aurelian Solomon (foto). Dumnealui ne-a spus că s-a trecut fără mari probleme peste cea de-a treia ninsoare
Afirmaţia foarte gravă a fost făcută de către consilierul local Ion Şerban în şedinţa ordinară a legislativului municipal din decembrie trecut. Atunci, primarul Constantin Panţurescu ar fi dorit să
ADI SERVSAL s-a constituit pentru organizarea colectării centralizată a gunoiul menajer la nivelul judeţului Argeş. Asocierea UAT-urilor, reprezentate de către primari în conducere, a finalizat
Hotărârea adoptată de către Consiliul Local în ultima şedinţă ordinară de anul trecut, desfăşurată în data de 27 decembrie, a fost validată oficial la şedinţa Asociaţiei de Dezvoltare
Acest proiect aprobat în unanimitate în ultima şedinţă a legislativului municipal de anul trecut făcea parte integrantă din obiectivul general de îmbunătăţire a infrastructurii parcurilor naturale
"Kaufland caută soluţii pentru găsirea unui teren pe care să amplaseze un nou magazin în Curtea de Argeş!", a anunţat liderul PNL Argeş, Adrian Miuţescu, în conferinţa de presă a organizaţiei