Written by Mihai Cristian BOBI. Foto ilustrativ. on .
Compania Naţională de Investiţii (instituţie aflată sub autoritatea MLPDA - Ministerul Lucrărilor publice, Dezvoltării şi Administraţiei) va finanţa o serie de lucrări în primă urgenţă pentru
Informaţia ne-a fost oferită vinerea trecută de către primarul domnişan Gabriel Zăvoianu. După cum se ştie, cele trei comune menţionate au fost cuprinse într-un program integrat prin care s-a
După cum se ştie, în comuna condusă de către primarul Eugeniu Pătru sunt în desfăşurare lucrări pe infrastructură de mare valoare. În primul rând este vorba despre înfiinţarea unei reţele de
Ploile obsedante, cu caracter torenţial pe alocuri, au provocat mari pagube locuitorilor din nordul Văii Vâlsanului, în ultima săptămână. Căderile abundente de precipitaţii au generat viituri şi
Asigurarea a fost dată de către primarul Gabriel Popa spre sfârşitul săptămânii trecute, în data de 12 iunie: "Lucrările de execuţie la investiţia la acest obiectiv construit în vecinătatea şcolii
Chiar dacă ploile din ultima vreme le-au cam dat bătăi de cap constructorilor, în localitatea de pe Râul Doamnei se lucrează de zor pentru definitivarea reţelelor de apă şi canalizare. "La reţelele
Guvernul a aprobat joi, la propunerea Ministerului Fondurilor Europene, o ordonanţă de urgenţă care permite transferul proiectelor de infrastructură rutieră şi feroviară de interes naţional de la
În ordinea de zi a şedinţei ordinare a legislativului din 29 mai a figurat şi un proiect de hotărâre pentru aprobarea Organigramei primăriei. Iniţiatorul, şeful administraţiei publice locale, a
Vasile Grigoroiu este unul dintre bunii prieteni ai primarului Virgil Baciu şi un foarte activ ales local liberal. Aflat în exercitarea celui de-al doilea mandat, cel cunoscut în comunitate şi cu