Aşa este caracterizat de majoritatea celor care-i cunosc bine profesionalismul. Foarte adevărat, nu lipsesc nici cei care-l caracterizează drept zgârcit şi-l numesc Hagi Tudose, tot aşa cum alţii
Aceasta este convingerea exprimată de către primarul Gabriel Popa în prima decadă a lunii iulie: "Investiţia de circa 1.600.000 lei, realizată pe finanţarea costurilor din fonduri externe, de la
1. Informaţii generale privind autoritatea contractantă: - Primăria Comunei Corbeni, cu sediul în comuna Corbeni, sat Corbeni, strada Principală, nr. 6, judeţul Argeş, telefon/fax 0248/730236
În doar patru mandate, primarul Nicolae Langer a reuşit să schimbe în bine faţa comunei pe care o conduce. Dacă în 2004, când a depus primul jurământ de şef al administraţiei publice locale
Secretarul general al UAT este unul dintre cei mai vechi funcţionari publici din cadrul primăriei. Spre sfârşitul secolului şi mileniului trecut, primarul Gheorghe Nicuţ, la preluarea primului
Guvernul a aprobat, joi, o hotărâre privind realizarea exproprierilor pe tronsonul cinci al Autostrăzii Sibiu-Piteşti, respectiv Curtea de Argeş-Piteşti, valoarea acestora fiind de 40 de milioane
Ca în fiecare an, pe durata perioadelor în care sunt înregistrate temperaturi ridicate, Primăria Municipiului Curtea de Argeş, prin Direcţia de Asistenţă Socială (director, Mariana Moise), aplică o
După cum se ştie, viceprimarul în funcţie este la al treilea mandat de ales local, dar ocupă pentru prima dată funcţia de viceprimar. Prima sa prezenţă în legislativul municipal s-a înregistrat în
Eugeniu Pătru este, alături de primarul Dumitru Voicu, de la Miceşti, printre cei mai vechi edili-şefi din judeţul Argeş. Asociaţia Comunelor din România le-a acordat acum câţiva ani titlul onorant
La punctul "Diverse" din cadrul şedinţei de legislativ municipal din ultima zi a lunii lui Cireşar, consilierul local liberal Doru Georgescu ne-a dovedit că respectă întru totul normalitatea pentru