Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 25 august 2026 01:46

Plăţi de peste 158 milioane lei pentru investiţii realizate prin PNDL

Zilele trecute, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei a virat 158.671.105,15 lei în vederea decontării facturilor pentru 240 de obiective de investiţii realizate prin etapele

Pin It

Soare a "răsărit" din nou pe bolta Prefecturii Argeş!

Guvernul a decis zilele trecute o serie de numiri importante în judeţele în care PSD a câştigat şefia consiliilor judeţene. Astfel, mai mulţi candidaţi la această funcţie au revenit în scaunele de

Pin It

Măsuri de restricţionare a unor activităţi în Brăduleţ şi Şuici, ca urmare a creşterii cazurilor de COVID-19

Noi măsuri au fost impune în unele localităţi din Argeş din cauza creşterii numărului de cazuri de coronavirus. În şedinţele Comitetu­lui Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă întrunit zilele

Pin It

DECES

PNL Curtea de Argeş este alături de familia îndurerată de trecerea la cele veşnice a celui care a fost venerabilul dr. Jean Chefani, membru respectat în comunitatea din Primul Oraş Regal al

Pin It

ULUITOR - La vârsta de peste 101 ani, Vasile Bobic a votat duminică la Cicăneşti!

Veteranul din cel de-Al Doilea Război Mondial, Vasile Bobic, avea vârsta de 101 ani şi 6 luni atunci când s-a prezentat la urnă pentru a vota primarul şi consiliul local din comuna natală

Pin It

Noua senzaţie din politica argeşeană: Alina Ancuţa Baciu, primarul ales la Corbi!

Tânăra în vârstă de 24 de ani a produs o uriaşă surpriză pentru cei care n-o cunoşteau şi nu-i intuiau potenţialul, preferând s-o numească "fata lui tata" Virgil Baciu. Alina Ancuţa a strâns în

Pin It

La Curtea de Argeş, măştile oferite gratuit prin D.A.S. nu prezintă interes!

Începând cu data de 11 septembrie, Direcţia de Asistenţă Socială din Curtea de Argeş (director, Mariana Moise) a demarat acţiunea de distribuire a măştilor de protecţie destinate persoanelor cu

Pin It

Liberalul Gabriel Popa a obţinut al doilea mandat de primar la Albeştii de Argeş!

Deşi lupta n-a fost deloc uşoară, primarul în funcţie a confirmat rezultatul din urmă cu patru ani, atunci când din postura de viceprimar l-a învins pe primarul în mandat, Vasile Sava (PSD). Anul

Pin It

Ion Doru Smădu (PNL): "Oamenii au votat pentru un Domneşti european, condus de un domnişan adevărat!"

Aceasta a fost declaraţia pe care ne-a dat-o în exclusivitate primarul ales în 27 septembrie. Ion Doru Smădu a repetat practic sloganul sub care şi-a desfăşurat întreaga campanie electorală şi

Pin It

AEP: Peste 18.700 de români din Diaspora s-au înscris pentru votul la parlamentare

Peste 3.900 de cetăţeni români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării s-au înscris pe portalul www.votstrainatate.ro pentru votul la secţie la alegerile parlamentare, iar peste 14.000 pentru

Pin It