Noua grădiniţă din Albeşti va intra în circuitul şcolar în toamna acestui an!

Aceasta este convingerea exprimată de către primarul Gabriel Popa în prima decadă a lunii iulie: "Investiţia de circa 1.600.000 lei, realizată pe finanţarea costurilor din fonduri externe, de la Ministerul Educaţiei şi pe cofinanţare locală, a intrat în faza finală de execuţie. La ora actuală, se lucrează la branşarea noii clădiri de lângă şcoala din centrul comunei la utilităţi - alimentarea cu apă, cu gaze, energie electrică şi canalizare. După toate estimările, inaugurarea noii grădiniţe, ce va dispune de două săli de clasă, având o capacitate de 40 locuri, se va putea face cam peste o lună de zile. Urmează ca pe baza documentaţiei pregătite să solicităm avizele legale de funcţionare. Vechea clădire va fi reamenajată astfel încât să funcţioneze ca o sală de sport acoperită, ce va fi folosită pe vreme nefavorabilă. Costurile acestei investiţii vor fi acoperite de la bugetul local". Primarul Popa ne-a mai informat că în această perioadă s-a început o acţiune amplă de reconfigurare şi decolmatare a şanţurilor pluviale după recentele inundaţii prin toate satele comunei, începând din Dobroţu, pentru a eficientiza lupta cu viiturile provocate de eventuale noi căderi abundente de precipitaţii.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
