Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 9 noiembrie 2026 07:06

Românii vor fi stimulați să muncească peste vârsta de pensionare

Pentru persoanele care au îndeplinit stagiul minim de cotizare și care rămân în activitate, fie în domeniul public, fie în cel privat, și contribuie la sistemul public de pensii după împlinirea

Pin It

D.G.A.S.P.C. Argeș are un nou director

Tatiana Eftimie, jurist în cadrul Direcției Juridice a Consiliului Județean va fi, începând de la 1 august, noul director general al D.G.A.S.P.C. Aceasta a mai deținut respectiva funcție și în

Pin It

Măsuri severe pentru urșii care pătrund în gospodării

Guvernul a aprobat proiectul de ordonanță de urgență privind împușcarea sau eutanasierea urșilor agresivi care intră în comunitățile locale. Aceasta nu se va aplica și în cazul în care atacul are

Pin It

Județele afectate de inundații vor primi bani de la Guvern

Premierul Florin Cîțu a anunțat, la finalul ședinței de Guvern, aprobarea hotărârii prin care se vor acorda 148,7 milioane de lei din Fondul de investiții pentru 17 județe care au fost afectate de

Pin It

Lemne tăiate ilegal, confiscate de Poliție și de Garda Forestieră

În perioada 15-19 iulie, oamenii legii de la Biroul de Combatere a Delictelor Silvice, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Ploiești - Biroul Garda Forestieră Județeană Argeș, au

Pin It

Rata de infectare cu Covid este în creștere, inclusiv în România

Autoritățile au transmis că majoritatea statelor europene se confruntă cu o înmulțire a ratei de infectare cu coronavirus în ultimele două săptămâni, iar în mai multe țări aceasta chiar s-a dublat

Pin It

Oamenii nevaccinați, țintele ușoare ale valului 4

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a arătat că sub 1% dintre cei imunizaţi au contractat boala. „Cred că sub un procent dintre persoanele vaccinate s-au îmbolnăvit, cel puţin din datele pe care

Pin It

Tulpina indiană a Sars-CoV-2, o amenințare mondială

Varianta Delta a coronavirusului, aflată la originea valului devastator de Covid-19 din India, este cea mai contagioasă tulpină detectată până acum. Creșterea procentului de infectare în rândul

Pin It

Astăzi s-a susținut examenul de titularizare

Peste 34.000 de profesori s-au înscris pentru acest test. În județul Argeș au fost înregistrați 913 candidați, 129 fiind din promoția curentă. Testarea s-a susținut la 122 de discipline dar sunt

Pin It

Au început înscrierile pentru sesiunea din toamnă a Bacalaureatului

Examenele pot fi susținute de candidații care nu s-au putut prezenta sau nu au promovat în sesiunea de vară, dar și de cei din promoțiile anterioare care au picat. Aceștia se pot înscrie până pe 26

Pin It