Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 9 noiembrie 2026 06:37

Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni

Va fi o vreme mai caldă decât normalul perioadei în următoarele două săptămâni şi apoi se răcoreşte, arată prognoza meteo realizată de ANM. Valorile termice vor începe să scadă din săptămâna 23 –

Pin It

Rata de infectare din localități o să dicteze deschiderea școlilor

Președintele Klaus Iohannis a anunțat noi restricții în cazul în care valul patru va fi puternic. Mai mult, șeful statului a pus sub semnul întrebării deschiderea unităților de învățământ în luna

Pin It

Economia României se află într-o zonă neagră

Deputatul PSD Argeș, Simona Bucura Oprescu, a transmis un mesaj online în care a precizat faptul că prețul producției industriale a crescut cu două cifre, deși revenirea economiei post-pandemie se

Pin It

Făgăraș Fest își deschide porțile la finele acestei săptămâni

Festivalul se va desfășura în perioada 6-8 august la Sboghițești, comuna Nucșoara, în județul Argeș, într-un cadru natural de poveste, foarte aproape de cel mai înalt punct din România, Vârful

Pin It

Nu rata distracția în acest weekend și vino la FESTIVALUL BERII!

Timp de 2 zile, argeșenii (dar nu numai!) sunt așteptați sâmbătă și duminică, 7-8 august la pensiunea “Domeniul Regal”, din comuna Valea Iașului, gazda primei ediții a mult-așteptatului eveniment -

Pin It

Profesorii care nu se vaccineaza vor avea salariul redus

Noile reglementări elaborate de Ministerul Educației sunt menite pentru a asigura un an academic sigur din septembrie, atât la școli, cât și la universități, iar noile reguli îi vizează pe toți

Pin It

A scăzut numărul accidentelor, dar decesele sunt în creștere

Poliția Română a transmis că, în primele 7 luni ale anului, s-au produs 2.586 de accidente, soldate cu decesul a 932 de persoane și rănirea gravă a altor 2.004. Viteza neadaptată, traversarea

Pin It

Argeșeanul Bogdan Berechet este noul șef al Poliției Capitalei

Comisarul Bogdan Berechet are doar 39 de ani și lucrează în Poliție din 2002, fiind cel mai tânăr comandant de inspectorat. Anterior a fost comandant al IPJ Vâlcea, adjunct la IPJ Vâlcea, șef la

Pin It

Un cod rutier cu pedepse mai aspre

Ministerul de Interne doreşte să schimbe Codul Rutier pentru a introduce pedepse mai aspre, după ce a crescut numărul celor care şi-au pierdut viaţa în accidente rutiere. Poliţia Rutieră arată că

Pin It

Controale ample efectuate de polițiștii argeșeni

În seara zilei de 4 august, în intervalul 18.00-20.00, oamenii legii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș au acționat, sub coordonarea Direcției Rutiere și împreună cu polițiștii

Pin It