Written by Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului on .
Cel ce gândește la Dumnezeu cinstește pe orice om, află ajutor de la orice om prin voința ascunsă a lui Dumnezeu. Și cel ce apără pe cel asuprit are pe Dumnezeu de partea sa. Iar cel ce întinde
Joi, Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. a lansat în sistemul electronic de achiziții publice anunțul de licitație ce are ca obiect modernizarea liniei de cale ferată, pe ambele direcții
Suma lunară care se acordă sub formă de tichete de creşă va fi mărită începând cu luna a doua a toamnei și va ajunge la 570 de lei. Măsura este curpinsă într-un proiect de ordin al Ministerului
MADR a postat în dezbatere publică un proiect de Ordonanță de Urgență ce vizează instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea operatorilor din industria de procesare a cerealelor și
A fost lansat în dezbatere publică Ghidul de accesare de către firmele mari, IMM-uri și microîntreprinderi a unor granturi pentru reducerea costurilor energetice, anunță deputatul PSD de Argeș
Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa se îndreaptă anul acesta spre cea mai lungă serie de creşteri săptămânale, intensificând presiunile asupra gospodăriilor şi companiilor şi
Profesorii ar urma să primească 4% în plus la salariu, luna viitoare, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență inițiat de Ministerul Muncii și publicat pe site-ul oficial în transparență
Rectificarea bugetară s-a aflat pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de joi, 18 august, iar premierul Nicolae Ciucă a anunțat că în urma discuțiilor purtate în interiorul coaliției s-a decis
Noua lege a Educației prevede 5 niveluri de sprijin pentru copiii cu cerințe educaționale speciale (CES), dintre care primele patru cu aplicare în învățământul de masă. Acestea vin în întâmpinarea
Potrivit unui proiect al ministerului Sănătăţii, ar fi vorba despre consultaţii, analize şi investigaţii minime. Cei mai mulţi medici de familie nu sunt însă de acord cu modificările.
Georgiana