Consiliul de AdministratieElectroarges SA,in conformitate cu prevederile Legii 31/1990, ale Legii 24/2017, ale Regulamentului ASF nr. 5/2018 si cu prevederile Actului ConstitutivElectroarges
Numărul românilor cu salarii de peste 1.000 de euro net a ajuns la aproape 930.000 în luna iunie 2022, în creştere cu 18% faţă de iunie 2021 (adică cu 140.000 de persoane) şi este dublu faţă de
Informam utilizatorii din mun. Curtea de Arges, zona Rm. Valcea, Rezervele Statului, Busaga, Luncilor si toate strazile adiacente, precum si utilizatorii din com. Baiculesti ce sunt alimentati din
12 septembrie 1944 - La Moscova, a fost semnată Convenţia de armistiţiu dintre guvernul român şi guvernele Naţiunilor Unite, în condițiile dictate de URSS, prin care se consfinţea starea de fapt a
Partidul Social Democrat a depus la Senat un proiect de lege, inițiat de președintele partidului, Marcel Ciolacu şi liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, în care propune ca zilele de 6
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că acordarea burselor sociale va include și alte categorii de elevi. Pe lângă cei proveniţi din familii cu venituri reduse, vor beneficia de suma de
Guvernul trebuie să pregătească românii pentru eventuale raționalizări. Asta scrie într-un document aflat pe masa Executivului, iar recomandarea este făcută de Dispecerul Energetic Național din
Ministrul Educației a susținut că nu va mai exista niciun an suplimentar de studiu pentru aceștia. În loc de doi ani se va face doar unul singur, la fel ca toți ceilalți absolvenți de
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a obţinut încasări de 246,2 miliarde de lei în primele 8 luni, o creştere cu 22,4% indice nominal faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, a anunţat