Mâine, începând cu ora 11.00, în Sala de Festivități a Cercului Militar din garnizoana Curtea de Argeș va avea loc Adunarea Generală a membrilor Filialei Județene Argeș POSADA a Cadrelor Militare
Cu prilejul Zilei Educației Financiare, în cadrul Școlii Gimnaziale nr. 1 Corbeni și al structurilor acesteia, respectiv Școala Gimnazială „Prof. Dr. Vasile Vasilescu Oești și Școala Gimnazială
Joi, cu prilejul apropierii de sărbătoarea Zilei Forțelor Terestre (23 aprilie), în cadrul Batalionului 33 Vânători de Munte POSADA a fost organizată Cupa Presei la Tir, un eveniment inedit, cu
Fondatorul site-ului Graphs.ro, Dragoș Vana, a realizat Harta Șpăgii în spitalele din România. Conform datelor agregate de platforma Graphs.ro pentru luna martie 2023, pe baza informațiilor de pe
Printre amendamentele votate săptămâna trecută la Legea Învățământului Preuniversitar se numără și prevederea prin care elevii care sunt în clasa a VIII-a și cei din clasele primare vor avea
Sindicatele din Educaţie au demarat strângerea de semnături în vederea declanşării grevei generale, în condițiile în care Guvernul pregătește înghețarea salariilor și a angajărilor. Astfel, vacanța
Guvernul a aprobat joi exproprieri suplimentare pentru Lotul 4 al Autostrăzii Sibiu – Pitești, potrivit informării Executivului. Lotul 4 Curtea de Argeș – Tigveni are o lungime de 10 km, iar
COMUNA DOMNEȘTI, cu sediul în sat Domnești, comuna Domnești, str. Constantin Brâncoveanu, nr. 2, județul Argeș, C.I.F. 4971960, telefon/fax: 0248.269.942/0248.269.980, prin cererea depusă la APM