Părinții copiilor de grădiniță și ai elevilor proveniți din familii defavorizate pot solicita sprijinul financiar de 500 de lei oferit prin cardurile educaționale până la data de 3 octombrie 2024
România este pe punctul de a îndeplini toate criteriile tehnice necesare pentru eliminarea vizelor turistice și de afaceri către Statele Unite ale Americii, potrivit ambasadorului României în SUA
Chiar dacă recepția va fi făcută în curând, având în vedere condițiile meteorologice, cel mai probabil Cetatea va fi redeschisă publicului în primăvara anului viitor.
Aceste seruri sunt în două variante care conţin tulpinile aflate anul acesta în circulaţie. Încă nu este disponibil vaccinul gripal intranazal pentru copii, ci numai varianta injectabilă, cel
În fiecare an, la 13 septembrie, sărbătorim curajul și devotamentul unor oameni, care prin vocație au devenit eroi ai zilelor noastre. Fie că vorbim despre cadre active, trecute în rezervă sau în
Fuchs Condimente România, producătorul local de condimente și ingrediente alimentare, parte a grupului german Fuchs Gruppe, a finalizat faza de construcții din cadrul extinderii capacităților sale