Suntem în căutarea unei doamne cu drag de copii și minimă experiență anterioară, disponibilă pentru un program de aproximativ 8h/zi, de luni până vineri. Ne dorim o colaborare cu o persoană caldă
Visezi la un ten curat, hidratat și luminos? Tratamentul Hydrafacial este soluția perfectă pentru o piele sănătoasă și radiantă în doar câțiva pași esențiali!
Începând cu luna februarie 2025, locuitorii comunei Albeștii de Argeș vor fi obligați să colecteze gunoiul selectiv, în cadrul unei noi proceduri de gestionare a deșeurilor. Astfel, gunoiul
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială a anunțat data la care se plătesc alocațiile și indemnizațiile pentru copii în luna februarie. De obicei, viramentele se fac în jurul datei de 8
Turul Ciclist al României, una dintre cele mai prestigioase competiții de profil din țară, ar putea reveni în județul Argeș, cu municipiul Pitești inclus pe traseul ediției din septembrie. În
Dacă vrei haine de calitate, în tendințe, autentice, mărci celebre, la prețuri rezonabile, îți vindem un pont: mergi "La Cristina", magazin de haine SH, în incinta Pieței Posada.
Această informare este efectuată de: Hidroelectrica S.A. București – Sucursala Hidrocentrale Curtea de Argeș, B-dul Basarabilor nr. 82-84, Curtea de Argeș, jud. Argeș, tel. 0248.507.210, ce
Marți, 4 februarie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat în vârstă de 76 de ani, din municipiul Pitești, care conducea un autoturism pe DN 65A, fiind înregistrat de
Îl prezentăm pe dr. Swizen Akorabirungi, medic specialist chirurgie generală, cu expertiză în chirurgie minim invazivă, proctologie și chirurgia peretelui abdominal.