Consiliul Local Curtea de Argeş a aprobat conferirea unor noi diplome unor familii care pot servi drept exemplu pentru concitadinii mai tineri, după scurgerea a 50 ani de convieţuire
Deşi primarul Nicolae Diaconu, cunoscut suporter al echipei de fotbal feroviare de la Bucureşti, a lipsit motivat de participarea la o înmormântare de la reuniunea consilierilor de marţi
Recent, preşedintele Traian Băsescu a promulgat Legea privind reglementarea pieţei produselor agricole. Urmează ca până la sfârşitul lunii noiembrie, Ministerul Agriculturii împreună cu Ministerul
La sfârşitul săptămânii trecute, în judeţul Argeş au avut loc mai multe incendii şi cazuri de intoxicaţii cu monoxid de carbon, inclusiv cel al bărbatului din municipiul nostru, găsit carbonizat în
În preziua alegerilor şi în ziua de 2 noiembrie, pentru paza şi protecţia secţiilor de votare MAI pune la dispoziţie 1.181 angajaţi. Din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean vor fi prezenţi pe
Pentru al treilea an consecutiv, topul bogaţilor României este deschis de Ioan Niculae, arată topul Forbes 500 Miliardari pe anul 2014. El deţine grupul de firme InterAgro şi este patronul echipei
Dacă vreţi să vă relaxaţi câteva zile la munte, acum e momentul. Programul special "O săptămână la munte" se va derula în perioada 2 noiembrie - 19 decembrie 2014, iar tarifele de cazare vor fi cu
Programul este o reluare a celui prin care cadrele didactice şi auxiliare primeau echivalentul a 100 euro pentru a-şi cumpăra cărţi. De această dată ei nu mai sunt nevoiţi să prezinte documente
Proiectul primăriei pentru obţinerea de fonduri necesare realizării unei staţii de epurare a fost aprobat la Ministerul Dezvoltării şi va intra la plată foarte curând. „Săptămâna viitoare vom merge
Judeţului Argeş i-a fost alocată suma de 57.970.242 de lei pentru modernizarea satului românesc, dar şi pentru alte 31 de proiecte aflate în derulare şi 45 de lucrări noi. Banii destinaţi