Argeşenii au ajuns de mai multe ori la sediul redacţiei noastre reclamând faptul că autorităţile locale sunt dezinteresate de rezolvarea problemei câinilor maidanezi. În vară, câţiva cetăţeni
Dacă până acum iarna doar a ameninţat că va veni cu zăpadă ca în poveşti, ieri, s-au confirmat avertizările meteorologilor şi a nins cu fulgi mari ce au acoperit străzile în doar câteva ore. După
Şanturile stas făcute de edilii băiculeşteni în urmă cu peste un an de zile dau în continuare bătăi de cap localnicilor. Dacă la început aceştia se speriau de faptul că iarna ar putea aluneca şi
În intervalul 8 decembrie, ora 23.00-11decembrie, ora 10.00, judeţul Arges se află sub atenţionare meteorologică de cod galben de ploi însemnate cantitativ, polei, ninsori, intensificări ale
Ieri a sunat la redacţie o localnică din cătunul Sub Dos, Tatiana Grădinaru, care a reclamat faptul că un număr de 7 gospodării şi vreo 13 oameni cu vârste cuprinse între 13 şi 87 ani ar avea
Membrii organizaţiei municipale a liberalilor au împărţit ieri cadouri de sărbători pentru 19 copii care fac parte din comunitatea maghiară din localitate. Indiferent de criză şi în ciuda
Veste bună pentru profesorii argeşeni: titlurile executorii pentru anul viitor, aferente profesorilor care au obţinut hotărâri judecătoreşti definitive pentru drepturi salariale restante, vor fi
Ministerul Muncii anunţă că începând din luna decembrie 2014 vor fi majorate mai multe beneficii sociale, care vor fi plătite în avans, înainte de Sărbătorile de iarnă. Astfel, alocaţia zilnică de
OMV Petrom a ieftinit, marţi, preţul motorinei cu 4 bani pe litru. Miercuri, a scăzut din nou preţul motorinei cu 5 bani pe litru, iar la benzină cu 7 bani pe litru, astfel încât în 24 de ore
În urma unei şedinţe a comisiei de negociere formată din conducerea Electroargeş şi reprezentanţi ai sindicatului angajaţilor, s-a convenit asupra modificării contractului colectiv de muncă pentru