În acest an, argeşenii au fost de sărbători mai ponderaţi ca niciodată. Ambulanţierii n-au mai intervenit pentru a acorda ajutor unor pacienţi aflaţi în comă alcoolică şi nici pentru consum exagerat
Uniunea Europeană va obliga producătorii de modemuri şi dispozitive conectate la internet să le programeze pentru a se închide atunci când nu sunt folosite. Măsurile sunt destinate reducerii
Preţul mediu al energiei electrice vândute la tarif reglementat clienţilor casnici care nu şi-au schimbat furnizorul de energie a crescut de 1 ianuarie 2015 cu 0,26%, ca urmare a majorării valorii
În ultimele zile ale lui 2014, procurorii DNA şi-au îndreptat atenţia spre societatea furnizoare de apă din municipiul nostru. Toate contractele de achiziţii din ultimii 7 ani făcute de AQUATERM
DN 7C, Curtea de Argeş - Piteşti a ajuns al nimănui. Dacă până la prima zăpadă acesta era cât de cât circulabil, sarea aruncată de drumari a mâncat asfaltul precum cariile smalţul dinţilor. La
La sfârşitul anului trecut v-am prezentat un interviu în care primarul Niolae Diaconu se prezenta în faţa concitadinilor într-un mod mai puţin obişnuit. Deşi cunoscut ca un tip introspectiv, acesta
Mii de argeşeni au luat cu asalt magazinele din municipiu în ultima săptămână din anul 2014. Sărbătorile de iarnă au scos din buzunarele cumpărătorilor şi ultimul leuţ, pentru a le face celor dragi
De astăzi elevii au revenit la cursuri după vacanţa de iarnă până vineri, 30 ianuarie, când se termină primul semestru. Vacanţa a început de sâmbătă, 20 decembrie şi s-a încheiat ieri, iar cea
Cardul de sănătate devine obligatoriu de la 1 februarie 2015, atât pentru asiguraţi, cât şi pentru furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale. Cardul de sănătate va fi
Media anuală a autorizaţiilor de construire eliberate înainte de 2009 era de 100. Criza economică şi-a făcut simţită prezenţa şi în acest domeniu în ultimii 5 ani, când media a scăzut constant. În