Zilele trecute, primarul Nicolae Barbu a bătut drumul spre Târgovişte, pentru a depune cereri de rambursare a unor sume de bani achitate pentru diverse investiţii. Mai întâi a fost vorba despre cei
Aceasta este una dintre provocările la care trebuie să răspundă bugetul municipal pe anul în curs, supus dezbaterii legislativului spre aprobare ieri. La autorităţile executive, potrivit Raportului
Primarul din Cepari, Gheorghe Minculete, ne-a informat că, la cererea cetăţenilor, împreună cu omologi de pe Valea Topologului, a formulat o cerere către conducerea CEZ Distribuţie, prin care s-a
Guvernul a alocat în acest an un plafon al garanţiilor de 350 milioane de lei pentru programul "Prima Maşină". Prin acest program, potenţialii cumpărători vor beneficia de o perioadă de creditare
Ieri, municipiul Curtea de Argeş a împlinit 25 ani de înfrăţire cu oraşul francez Nevers. În data de 12 februarie 1990 o delegaţie franceză a venit personal în Curtea de Argeş cu o cerere de
Asociaţia Municipiilor din România solicită introducerea în Codul fiscal a prevederilor privind impozitarea suplimentară a imobilelor, clădirilor şi terenurilor neîngrijite sau abandonate din
În urma creşterii ratelor la creditele în franci elveţieni, sute de datornici au sunat disperaţi la Protecţia Consumatorilor, sperând că se va găsi o portiţă legală să scape de ratele
Parlamentul European a adoptat miercuri propunerea de Directivă de facilitare a schimbului transfrontalier de informaţii privind încălcările normelor de circulaţie care afectează siguranţa rutieră
Ambasadorul SUA la NATO, Douglas Lute, a transmis un mesaj către statele din prima linie de apărare a Occidentului în faţa recentelor agresiuni declanşate de Rusia prin dezmembrarea Ucrainei, din