Consilierul Ion Şerban a rămas cu gura căscată la ultima şedinţă de legislativ municipal, când a aflat de la vecinul lui de scaun că investiţia în construcţia impozantă pe care a ridicat-o în Piaţa
Managerul Muzeului Municipal, Ştefan Dumitrache, a fost invitat ieri la Argeş TV pentru a vorbi despre Festivalul Medieval. Acesta a discutat cu realizatoarea emisiunii "Subiectul zilei", Iulia
O veste bună pentru bolnavii care suferă de afecţiuni grave: de la 1 iulie, Ministerul Sănătăţii a dat drumul unor programe noi, finanţate din bugetul instituţiei, care îi vizează pe pacienţii aflaţi
Camera Deputaţilor, for decizional, a adoptat zilele trecute proiectul de lege a pensiilor de serviciu pentru militari, cu 289 voturi pentru, 13 abţineri şi un vot împotrivă. Proiectul prevede că au
De la începutul acestei luni, gazele s-au scumpit cu 12%. Astfel, preţul gazelor naturale pentru populaţie şi CET-uri s-a mărit, de la 53 lei/MWh, la 60 lei/MWh. Conform noului calendar negociat
Din cauza încetinirii vitezei de rotaţie a Pământului, aceasta trebuie sincronizată cu ceasurile atomice şi, la un anumit interval, se mai adaugă o secundă la timpul oficial. Decizia a fost luată de
La ultima şedinţă ordinară a legislativului local, primarul Nicolae Barbu a făcut o amplă informare consilierilor locali cu privire la stadiul proiectului Centralei fotovoltaice, investiţie prinsă în
Zilele trecute, o delegaţie condusă de primarul Doru Dumitru Slătineanu şi alcătuită din 20 persoane din comuna Tigveni, s-a întors de la Târgul de turism desfăşurat în staţiunea Covasna. Acţiunea
După fuziunea PNL-PDL, fiecare organizaţie a trebuit să adopte o nouă formă de conducere, Comitetul Executiv, din care să facă parte membri din cele două partide de dreapta. În ultima şedinţă