Antreprenorii din Piteşti şi localităţile învecinate sunt invitaţi să participe joi, 28 mai, la evenimentul„IMM ReStart - Descoperă-ţi potenţialul”, organizat deDoingbusiness.ro.Conferinţa, care
Aşa cum v-am promis, astăzi continuăm campania de interes cetăţenesc lansată de trustul nostru de presă. Arh. Florin Scărlătescu este una dintre cele mai autorizate persoane din Curtea de Argeş ca să
În cadrul campaniei "Să păstrăm apele curate!", reprezentanţii ABAA-Vedea au stabilit o întâlnire cu elevii claselor a III-a şi a IV-a de la Şcoala Gimnazială "Carol I” Curtea de Argeş, în prezenţa
Deputaţii au aprobat miercuri, cu 322 de voturi "pentru" şi 2 abţineri, amendamentul PNL privind majorarea alocaţiei de stat pentru copii de la 42 la 84 lei, premierul Victor Ponta precizând că
Miercuri seara, la Palatul Cotroceni, noul ministru al Dezvoltării Regionale a depus jurământul în faţa preşedintelui Klaus Iohannis. La sfârşitul săptămânii trecute, când Liviu Dragnea şi-a anunţat
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat Codul silvic în forma iniţială, cu 218 voturi pentru şi 95 împotrivă, respingând cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis. Acesta ceruse reexaminarea
Duminică, vrednicii localnici din această localitate de pe Valea Râului Doamnei vor sărbători cu fiii satului Ziua comunei, care este legată de ocupaţia tradiţională, fiind urmată de urcatul oilor la
Ediţia din acest an se va desfăşura la recent-modernizatul cămin cultural de la Cerbureni, sat care aniversează împlinirea a 540 ani de la prima atestare documentară. Manifestările vor debuta cu
Aceasta este convingerea exprimată ieri de către omul de afaceri Aurel Ilea, cu prilejul lansării în afaceri la Curtea de Argeş a cunoscutei firme vâlcene. Aceasta a preluat supermarket-urile QUARK