Miercuri, 12 august, voluntarii GHEPart şi-au luat în mod oficial la revedere de la Greenoteca, proiectul care a colorat timp de o vară municipiul Curtea de Argeş. La eveniment au fost invitaţi toţi
Primarul Nicolae Smădu era ieri la Piteşti pentru obţinerea avizelor necesare demarării lucrărilor la canalizarea comunei. Execuţia acestora a fost deja adjudecată pentru o reţea în lungime de 11,6
În cursul primelor 7 luni din 2015, şomajul a avut o evoluţie oarecum sinusoidală, funcţie de anotimpul care a influenţat cererea de pe piaţa muncii. Datele statistice sunt relevante şi nu mai au
Marţi seara, locuitorii oraşului Curtea de Argeş au avut parte de cel mai frumos spectacol de până acum. Pe scenă au urcat artiştii Nina Predescu, Vasile Ciobanu, DJ Killer&Mc Darius, DJ Harra şi
Calendarul anului şcolar 2015-2016, aprobat de Ministerul Educaţiei, a fost publicat în Monitorul Oficial. Anul şcolar va începe în 14 septembrie. El are 36 săptămâni de cursuri, însumând 177 zile
Ministerul Agriculturii a deschis până în prezent principalele 10 măsuri din noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), cu finanţări de peste 900 milioane euro, iar la începutul lunii
EURES România pune la bătaie 85 locuri de muncă în Germania, unde se caută muncitori calificaţi în diverse meserii. Pentru ocuparea lor se va organiza o selecţie la Sighişoara, în luna octombrie
AJOFM a prezentat situaţia statistică a argeşenilor lipsiţi de locuri de muncă la finalul lunii iulie. În evidenţe figurau 13.400 şomeri (2.598 indemnizaţi, 10.802 neindemnizaţi). Faţă de luna
Fermierii au fost notificaţi de APIA să-şi deschidă noi conturi la Trezorerie, dacă vor să-şi încaseze ajutorul de stat la motorină. Pentru beneficiarii schemei de ajutor pentru reducerea accizei la
Normele metodologice privind acordarea voucherelor de vacanţă au fost publicate zilele trecute în Monitorul Oficial. Actul normativ stabileşte că atât salariaţii din mediul privat, cât şi cei din