Concursul de ciclism montan "Dracula Bike Fest", organizat în cadrul Sărbătorilor Argeşului şi Muscelului a reunit la start peste 60 iubitori ai mountain bike-ului de toate vârstele. De la cei
"Sâmbătă seara, eu urc în cetatea mea, acolo unde v-aştept să fim faţă-n faţă. Am dat poruncă dreaptă ca jos, înainte de urcare, să vă dea câte-o bocceluţă cu de-ale gurii şi o înghiţitură de apă
La sesiunea a doua de anul acesta a examenului de maturitate s-au înscris - la nivel de judeţ - 1.353 candidaţi, dintre care 933 din seria curentă şi 425 din serii anterioare. În Argeş au fost
Şcoala Postliceală "Henri Coandă" a luat fiinţă în anul 2010, iar în iunie 2015 a fost acreditată. Anul acesta, examenul de certificare a calificării profesionale a absolvenţilor învăţământului
Vestea că inegalabilul actor Marin Moraru a fost doborât fără milă de o boală nimicitoare, căreia de mai multă vreme se străduia să-i ţină piept fără a se plânge cuiva, a întristat profund scena
Ocolul Silvic Curtea de Argeş organizează în data de 06.09.2016 la sediul din strada Cuza Vodă nr. 145A, orele 10.00, licitaţie deschisă pentru masa lemnoasă provenită din
Programul de întreruperi în furnizarea energiei electrice din această săptămână debutează marţi în comuna Pietroşani, sat Găneşti, zona PTA Andris (terţ), între 09.00-16.00. Joi, calvarul se mută
În ediţiile anterioare ale ziarului vă prezentam faptul că argeşenii care beneficiază de ajutoare alimentare nu s-au înghesuit să le primească de la centrul de distribuire din incinta Liceului Auto
Sâmbătă s-au împlinit 21 zile de la trecerea Reginei Ana la cele veşnice şi 7 zile de la înhumarea acesteia, astfel că ÎPS Calinic a oficiat o slujbă de parastas, conform orândielilor BOR. La acest