Perioada 5-9 decembrie a fost declarată de către Comisia Europeană "European Vocational Skills Week", prilej potrivit pentru cadrele didactice de la cunoscutul liceu din Curtea de Argeş pentru a
Cronica evenimentelor dedicate proaspeţilor liceeni desfăşurate toamna aceasta în municipiul nostru o vom încheia cu relatarea ultimului spectacol de acest fel care a avut loc vineri seara, la
# SC TRUSTUL de CONSTRUCŢII CIVILE ŞI INDUSTRIALE ARGEŞ SRL ANGAJEAZĂ muncitori calificaţi în construcţii, personal calificat în producţia de mobilă şi instalatori. Relaţii la tel
Vineri a fost ziua cu două Baluri ale Bobocilor, unul dintre acestea fiind organizat de către instituţia de învăţământ amintită, care a optat pentru sala mare a cantinei, de data aceasta
Liceul tehnologic amintit a găzduit vineri o activitate de informare şi Educaţie rutieră, desfăşurată în cadrul Cercului Consilierilor Educativi, care a fost coordonată de prof. Cristian Matei -
Evenimentul ne-a fost anunţat de către managerul Centrului de Cultură şi Arte "George Topîrceanu", Cristian Mitrofan: "Curtea de Argeş se va dedulci la muzică bună, într-un spectacol de excepţie
Cercul Consilierilor Educativi de la instituţia de învăţământ amintită va desfăşura astăzi, începând cu ora 09.00, o activitatate de informare şi Educaţie rutieră, coordonată de prof. Cristian
Zilele trecute, Serviciul Public de Asistenţă Socială şi 22 cadre didactice de la Grădiniţa cu Program Prelungit "O Lume Minunată" au desfăşurat campania "Săptămâna fructelor şi legumelor