TEODORA - prima farmacie privată din Curtea de Argeş - doreşte ca speranţele românilor de a trăi într-o lume mai bună să se împlinească după aceste sărbători, în anul care vine.
Edilii doresc ca Sfânta Sărbătoare a Naşterii Mântuitorului Iisus să lumineze sufletele locuitorilor comunei Şuici, iar 2017 să fie pentru toţi anul împlinirii tuturor speranţelor de mai
Primăria şi Consiliul Local al comunei Valea Danului urează tuturor locuitorilor, angajaţilor şi colaboratorilor un Crăciun Fericit şi un An Nou 2017 plin de bucurii. Să aveţi parte de căldură în
Primăria şi Consiliul Local doresc ca locuitorii din Poienarii de Argeş să se bucure de Lumina Sfântă a Sărbătorii Naşterii Domnului în pace îmbelşugată, iar ea să le călăuzească paşii pe drumul
În urma articolului Sub semnul lui "Doamne, mituieşte! - La Spitalul Municipal Curtea de Argeş se vămuiesc cadourile pentru copiii bolnavi!", apărut în ediţia de joi, 22 decembrie 2016, nr. 4329
Datorită mai multor edili-şefi din judeţ care au donat porci pentru a fi astăzi sacrificaţi la Muzeul Goleşti, 16 centre pentru Protecţia Copilului şi 7 Cămine de Bătrâni aparţinătoare de DGASPC
La finalul unui an greu, permiteţi-mi să vă urez din adâncul sufletului să vă bucuraţi de Sărbători Fericite, iar 2017 să vă aducă împlinirea speranţelor de mai bine, sănătate, pace şi numai bucurii
Conducerea PNL Curtea de Argeş vă urează ca Lumina Sfântă a Naşterii Domnului să vă lumineze drumul vieţii, iar anul care vine să reverse asupra familiilor dvs. belşugul speranţelor împlinite, pentru