# Societate comercială angajează operator calculator pentru recepţii documente, evidenţe şi comenzi, pentru punct de lucru în Curtea de Argeş. Relaţii la nr. de tel. 0722748845
Conducerea S.C. QUARK S.R.L. doreşte angajaţilor, colaboratorilor şi tuturor clienţilor ca Învierea Domnului să le aducă linişte, pace şi belşug în case şi în suflete, sănătate şi bucurii alături de
Sfintele sărbători de Paşti ne oferă plăcutul prilej de a adresa cursanţilor, familiilor acestora, cadrelor didactice şi concitadinilor sincere felicitări, însoţite de cele mai bune urări de sănătate
Sfânta Sărbătoare a Paştilor este un moment în care dragostea, pacea şi seninătatea se unesc în numele Domnului. Conducerea Liceului Tehnologic Auto le doreşte, deopotrivă, profesorilor, elevilor şi
Cunoaştem viaţa pentru că El a cunoscut moartea. Simţim bucuria pentru că El a simţit tristeţea. Suntem liberi pentru că Hristos a înviat! Cu ocazia Sfintelor Paşti, conducerea Colegiului Naţional
Domnul Hristos a înviat oferindu-ne o viaţă plină de speranţă, bucurie şi pace! Să primim cu mulţumire acest dar nepreţuit al vieţii şi fie ca Lumina Sfântă a Învierii să ne călăuzească
Sărbătorile Pascale reprezintă un popas duhovnicesc în care toţi, cu mic-cu mare, primim în suflete roadele Învierii Mântuitorului Hristos: biruinţa, iertarea, pacea, iubirea şi bucuria. Învierea
Edilii comunei Brăduleţ doresc ca Sărbătorile Pascale să-i găsească pe locuitori alături de cei dragi, cu sufletele pline de miracolul Învierii Domnului, care să le aducă împlinirea speranţelor