Prima sesiune şi cea mai importantă de admitere a absolvenţilor de clasa a VIII-a în licee s-a terminat în zona Curtea de Argeş cu ocuparea integrală a locurilor disponibile la fiecare unitate în
Astăzi, absolvenţii din promoţiile 1968-2005 sunt aşteptaţi la o revedere organizată din iniţiativa inimoasei învăţătoare Maria Zăvoianu, care a ocupat de-a lungul unei cariere bogate în realizări de
Firma care şi-a câştigat o binemeritată faimă prin seriozitate, profesionalism şi grija faţă de clienţi, continuă pe aceeaşi linie să vină în ajutorul celor care vor să se simtă bine în universul
# S.C. ROMNIN CONCEPT 2005 S.R.L., cu sediul în com. Băiculeşti, judeţul Argeş, angajează şef Logistică, secretară, şofer livrator, motostivuitorist, manipulanţi şi personal pentru
Marţi i-am surprins pe locuitorii de pe str. Daniel Sterescu mirându-se nevoie mare că le-a fost dat şi lor în viaţa aceasta să calce pe asfalt curat când ies din propriile gospodării. Oamenii
De ieri, de la ora 20.00 şi până astăzi, la ora 20.00, în Muntenia, Moldova şi local în Carpaţii Orientali şi Meridionali, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta