COMUNA VALEA IAȘULUI titular al proiectului „Realizare sistem integrat de colectare și valorificare a gunoiului de grajd în comuna Valea Iașului, județul Argeș”, propus a fi amplasat în comuna
Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești, una dintre cele mai importante instituții de cultură din județul Argeș, va beneficia de o finanțare de 4.388.860,60 lei, alocată de Guvernul României prin
Pierdut legitimație de serviciu, emisă de Ministerul Finanțelor Publice ANAF DGFP Argeș, marca 1469, seria AZ388930, data eliberării 12.11.2010, pe numele Dumitrescu Elena Narcisa. Se declară
Într-o lume în care graba și nepăsarea par să fi pus stăpânire pe oameni, mai există suflete care nu trec indiferente pe lângă durerea altora. Un astfel de om este Ionică Bostan, un argeșean
🎓 Vineri, 3.10.2025, cele două unități de învățământ din Orașul Regal au sărbătorit în avans Ziua Educației, prin activități pline de creativitate, colaborare și bucurie, desfășurate atât la Liceul
Salariații pot solicita anual o zi liberă de la angajatori pentru a-și însoți copiii la consultații sau controale medicale. În cazul familiilor cu trei sau mai mulți copii, se pot solicita două
Şase din zece angajatori spun că nu sunt pregătiţi să o facă. Obligația intră în vigoare în a doua jumătate a anului viitor. Multe companii oferă salarii foarte mici sau necompetitive pentru
Organizația Eduxanima a avut onoarea de a fi distinsă cu Premiul de Excelență în cadrul „Galei Premiilor de Excelență, Implicare și Performanță”, parte a celui mai important eveniment al anului –
S.C. AQUATERM AG 98 S.A. anunță utilizatorii branșați la rețelele publice de alimentare cu apă din municipiul Curtea de Argeș, strada Posada că apa s-a oprit în data de 09.10.2025, începând cu ora