Despre cum a început povestea acestui concurs de Matematică aplicată organizat sâmbătă la Liceul Tehnologic "Ferdinand I" aţi aflat informaţii pe larg în materialul publicat într-una dintre
Magazinul de pe strada Albeşti nr. 30, din Curtea de Argeş, este în această perioadă a anului o ţintă pentru toţi cumpărătorii care caută un raport cât mai bun între calitatea mărfurilor şi
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a anunţat zilele trecute că Executivul analizează introducerea de urgenţă în 2019 a unei măsuri astfel încât începând cu clasa a III-a, elevii care pierd
Balul de Crăciun organizat de elevii de la clasa a XI-a B (prof. diriginte Ileana Popescu) din cadrul Colegiului Naţional "Vlaicu Vodă" s-a derulat vineri seara la Cercul Militar Curtea de Argeş în
MAREA PUBLICITATE # Operatorul exclusiv FINANCIAR URBAN anunţă toţi utilizatorii serviciului de salubritate persoane fizice şi juridice din municipiul Curtea de Argeş şi din comunele limitrofe -
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă acordă angajatorilor care încheie contracte de ucenicie, în condiţiile Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, sprijin financiar în
Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) sunt înregistrate 22.242 locuri de muncă
- La cumpărături în valoare de peste 1.000 lei, vor primi cadou câte un Moş Crăciun, în diferite variante, inclusiv în globuri, cu jocuri de nea; - cumpărăturile de minim 800 lei vor fi premiate cu