Reclamele care conțin informații, afirmații sau recomandări privind sănătatea umană ar putea fi difuzate numai după aprobarea Colegiului Medicilor din România sau, după caz, a Colegiului Medicilor
În perioada 23-30 septembrie 2026 la Liceul Tehnologic „Regele Mihai I” și Școala Gimnazială „Basarab I” din Curtea de Argeș, se desfășoară activități în cadrul Săptămânii Europene a Sportului. În
Organizată pentru prima oară în 1925, Ziua Mondială a Animalelor este o zi dedicată lor, dar adresată oamenilor - pentru că de noi depinde protecţia lor. De la adoptarea unei atitudini compasionale
Angajații din instituțiile de învățământ de stat cu salarii nete de până la 6.000 de lei inclusiv beneficiază, în 2026, de vouchere de vacanță în valoare de 800 de lei. Ministerul Educației și
COMUNA TIGVENI titular al proiectul „Extindere rețea canalizare în comuna Tigveni, județul Argeș”, propus a fi amplasat în comuna Tigveni, satele: Bârseștii de Jos - str. Mocirlă, str. Pelin, str
Promoțiile la casino online au devenit ceva absolut obișnuit. Dacă la începutul acestei industrii în țara noastră, jucătorii erau eligibili doar pentru un pachet de bun venit și, în unele situații
Termenul pentru încheierea contractelor de finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” ar urma să fie prelungit cu un an, până la 31 decembrie 2027. Senatul a adoptat miercuri
Cum arătau Piteștiul, Curtea de Argeș sau Câmpulungul în urmă cu zeci de ani? Cum arătau străzile, clădirile, piețele și locurile de promenadă pe care astăzi le vedem cu alți ochi?