Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 18 august 2026 16:28

RMR a început recuperarea banilor de la EOL

Vă informam cu câtva timp în urmă despre faptul că firma din oraşul nostru, care executase lucrări la Centrala Fotovoltaică, de pe Tarniţa, care ar fi trebuit să producă deja energie electrică pentru Curtea de Argeş, rămăsese cu o gaură frumuşică în buget. Şi asta deoarece firma EOL, care câştigase licitaţia de execuţie a acestei investiţii, dar n-o finalizase, "uitase" să achite contravaloarea lucrărilor executate de către RMR. De altfel, municipalitatea angajase încă de la finalul anului trecut un cabinet de avocatură care să recupereze de la EOL daunele produse prin neîndeplinirea contractului. Acestea au produs o crevasă de câteva zeci de miliarde în bugetul local din acest an. La RMR a fost mult mai mică, dar nu chiar de neglijat. "Am început să recuperăm din sumele datorate de EOL. Dacă nu mă înşel, am primit cam 75.000 din circa 240.000 lei. Acum putem spune că am acoperit TVA-ul deja plătit la stat şi ceva peste. Sperăm să recuperăm prejudiciul în totalitate", ne-a declarat ieri directorul general, ing. Mihai Badea. 

Din aceeaşi sursă am aflat că firma pe care o conduce a trecut cu bine peste perioada de iarnă şi intrarea în primăvară a permis rechemarea majorităţii angajaţilor la muncă. "Avem la lucru circa 135 angajaţi, mai puţini cu vreo 15-20 decât în toamna trecută. Şi asta deoarece nu avem încă front de lucru pentru toţi. Acum s-a mai schimbat situaţia faţă de alţi ani electorali, când nu mai făceam faţă cu lucrările. Practic, la această deschidere de sezon în construcţii, aproape totul este blocat. Sper că după alegerile locale vom intra în normalitate", a concluzionat directorul Mihai Badea.

 

Pin It