Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 11 august 2026 12:13

Tradiţii arefene

Neobositul profesor pensionar Cezar Bădescu este unul dintre pilonii păstrării tradiţiilor locale de sărbători, aşa cum erau pe vremuri preoţii din familia Stănciulescu, autorii unei excelente monografii a acestei localităţi, cu înaintaşi care au primit danie pentru slujbe credincioase de la enigmaticul voievod Vlad Ţepeş, în secolul al XV-lea. Profesorul în cauză ne-a făcut o scurtă descriere a modului în care se desfăşoară colindele de Crăciun la Arefu, dar şi un istoric al sărbătoririi Naşterii Domnului. Dincolo de povestea biblică, interesant este faptul pe care îl susţine, că sărbătorirea Crăciunului pe data de 25 decembrie a fost instituită de Sf. Ioan Gură de Aur (Hrisostomul), pe când era patriarh creştin al Constantinopolului, în anul 354 d.H. "Colindătorii care bat din poartă-n poartă la Arefu în noaptea de 24 spre 25 decembrie reamintesc creştinilor ce s-a întâmplat acum 2014 ani, păstrând nealterat un străvechi obicei. Cei adulţi sunt numai bărbaţi tineri, necăsătoriţi, grupaţi în cete de 8-12 inşi, fiecare având de umblat printr-unul dintre cătune - Deal, Vale sau Mohor. La fiecare casă, colindul interpretat diferă după specificul familiei gazdă, fiind de gospodar, de tineri însurăţei, de băiat sau de fată mare. El se încheie spre dimineaţă cu cel intitulat Zurorile, prin care se invocă întârzierea apariţiei zorilor, pentru a se încheia colindatul. Arefu a rămas o adevărată oază folclorică pe Valea Argeşului, dovadă faptul că s-a păstrat colindatul în stil arhaic", mai notează prof. Cezar Bădescu.

 

 

Pin It