Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 9 august 2026 06:26

De sărbători, Curtea de Argeş în straie sărăcăcioase 

\"\"

Atmosfera sărbătorilor de iarnă a venit odată cu primii fulgi de nea, dar argeşenii - în special copiii - au aşteptat ca în fiecare an aprinderea instalaţiilor speciale şi a a bradului din centrul municipiului. Primarul Nicolae Diaconu şi viceprimarul Cristian Mitrofan au dat startul iluminatului festiv în seara zilei de 5 decembrie. Însă, lipsa stratului de nea şi puţinele ornamente i-au făcut pe mulţi dintre locuitorii urbei Basarabilor să nu-şi mai dea seama dacă sunt în luna cadourilor sau într-o zi obişnuită de toamnă. 

 

 

\"Gol şi lipsit de viaţă\"

 

\"De la an la an oraşul pare mai gol şi lipsit de viaţă\", ne-a declarat Ionela M. \"Dacă n-ar fi fost bulevardul cu teii, nu ştiu de ce s-ar fi putut sprijini amărâtele astea de instalaţii. Niciodată n-am înţeles de ce Curtea de Argeş este un oraş atât de gol şi de trist în pragul sărbătorilor de iarnă. Acest sentiment îl am de câţiva ani încoace, şi-mi pare atât de rău, pentru că micuţii din ziua de astăzi nu pot să se bucure de lucruri care ne-au făcut fericiţi pe noi în copilărie. Chiar dacă am aproape 40 ani şi acum îmi lipseşte Orăşelul copiilor. De acolo părinţii îmi cumpărau cele mai dulci portocale. Nimic nu mai are gustul din vremurile copilăriei mele... Parcă înainte de Revoluţia din 1989 totul era mai organizat, chiar dacă de sărbători, pentru 1 kg de banane şi portocale trebuia să stai la coadă la cofetărie ore întregi. Edilii prezentului nu le oferă copiilor noştri mai nimic. Aranjamentele luminoase din centrul oraşului sunt puţine şi simple. M-au întrebat de ce primăria este cel mai frumos împodobită. Eu le-am răspuns că aleşii noştri sunt singurii care merită!\", a mai adăugat Ionela M. Iluminat de sărbători la Curtea de Argeş există numai pe Bulevardul Basarabilor, între Biserica Domnească şi Mănăstire, acolo unde sunt amplasate ghirlande şi spoturi luminoase între tei, aşa cum se întâmplă de ani de zile. În cartiere, nici vorbă de vreo luminiţă, de parcă oamenii de acolo nu ar avea dreptul la bucuria sărbătorilor. 

 

\"\"

\"Oraşul Mioveni are un buget de 20 de ori mai mare!\"

 

Cu câteva săptămâni înainte de împodobirea municipiului, primarul Nicolae Diaconu ne declara: \"Deocamdată nu ne-am gândit să achiziţionăm alte ornamente şi instalaţii. Trebuie să vedem câte dintre ele mai funcţionează şi abia atunci hotărâm cum le vom folosi. Însă, investiţia nu va fi una foarte mare, pentru că de câţiva ani o firmă de profil din Băiculeşti ne sponsorizează\". După ce mai mulţi cetăţeni ni s-au adresat dezamăgiţi de modul în care oraşul a fost gătit de sărbători, aceştia au dorit să afle de ce la Mioveni se poate şi la noi nu. Tot ei au dorit să afle de ce buget au dispus edilii, pentru această activitate. \"Primăria a primit sponsorizare, ca în fiecare an\", ne-a declarat ieri primarul Nicolae Diaconu. \"Toate figurinele şi ghirlandele sunt noi, însă va trebui să le returnăm sponsorului. Chiar şi aşa, am cheltuit în jur de 12.000 lei, pentru înlocuirea unor tuburi luminoase, care sunt puse pe bulevard, ca şi a luminilor albastre din brad. Comparaţia cu oraşul Mioveni nu este una echitabilă. Noi nu ne putem compara cu ei, bugetul de care dispune acest oraş este de 20 de ori mai mare decât al Curţii de Argeş. Au alte oportuniţăţi şi îşi permit aceste cheltuieli, iar noi am încercat să cheltuim cât mai puţin din banii publici\", a încheiat Nicolae Diaconu. 

În aceeaşi perioadă, piteştenii au asistat în Piaţa Primăriei la aprinderea beculeţelor din bradul de Crăciun şi a aranjamentelor luminoase. Deşi ornamentele şi luminile de sărbători sunt tot cele din anii anteriori, acestea şi-au păstrat farmecul, poate şi pentru faptul că sunt păstrate de la an la an în cele mai bune condiţii. În plus, în acest an piteştenii au avut parte de boltă de lumini. Aceasta s-a întins de la primărie către un fast food din apropiere pe o distanţă de aproximativ 200 metri. 

 

 

\"\"

\"Oraşul Regilor va rămâne doar al celor fără de grai!\"

 

În aceeaşi seară, Ion Georgescu, primarul oraşului Mioveni a aprins iluminatului festiv, moment la care au participat sute de oameni. Cei prezenţi au asistat la un adevărat spectacol de lumini. Printre ei s-au aflat şi locuitori din Curtea de Argeş, convinşi de faptul că nu ar fi putut avea parte de un astfel de spectacol în oraşul natal. \"Nu am cuvinte să spun cum mă simt aici\", a postat un concitadin pe o pagină de socializare. \"Să nu credeţi că mi-a fost uşor să merg zeci de kilometri doar pentru a vedea acele lumini. Însă, la noi în oraş nu era nimic de văzut. Din păcate, Oraşul Regilor va rămâne doar al celor fără de grai! E un oraş aproape mort, care nu dă semne să-şi revină curând. Copiii noştri nici nu mai vor să vină acasă...\" 

 

 

 

Pin It